DoR #42 e al treilea număr de pandemie, unul care apare în cea mai complicată perioadă a acesteia, cu cazuri în creștere și confuzie peste tot. "Când lucrurile nu au sens", spune jurnalista Lulu Miller, "dacă rezistăm pornirii de a le da sens imediat, vom trăi o creștere a potențialului uman". Altfel spus, exact când ai vrea să te retragi înapoi în cutie e și momentul în care poți învăța cel mai mult sau poți croi o cărare nouă. Cum negociem cu siguranța "cutiei" și cu spațiul din afara ei e și ideea în jurul căreia am grupat majoritatea poveștilor din numărul de iarnă. De la un fragment din cartea lui Lulu, De ce peștii nu există (citește-o neapărat iarna asta), la o colecție de obiecte care ne-au fost martore ale schimbărilor până la revelațiile pe care le-am avut despre "cutiile" în care locuim (că vrem lumină și plante, de exemplu) sau despre "cutiile" în care lucrăm (că sunt despre oameni, nu beneficii). De la parcurile pe care le-am luat de bune și care ne-au fost refugiu până la mintea care uneori vrea să ne țină captivi într-o narațiune de victimă pe care trebuie s-o rescriem. De la negocierea rolurilor de fiice sau fii cu tați imperfecți din generații care s-au luptat cu propria lipsă de sens până la reinventarea muncii de teren a activiștilor pentru categorii vulnerabile într-o perioadă în care propriile lor joburi sunt în pericol. Din cuprins: David Starr Jordan a fost obsedat de ordonarea lumii naturale. Dar cu cât dezvăluia mai mult din designul secret al vieții, cu atât universul părea că încearcă să-l împiedice. Când îți vezi de ani buni tatăl cum împunge mica economie subterană de provincie, pe cine crezi când DNA-ul îl anchetează pentru abuz în serviciu, iar el spune că e nevinovat? Ce am învățat în pandemie despre ce ne face bine acasă și de ce am avea nevoie pentru a munci mai bine împreună într-un birou din viitor. Povestea rasismului nu e completă dacă nu e spusă și de femei. Portretele a 14 oameni din sectorul ONG care lucrează cu cei mai vulnerabili cetățeni. O peisagistă traduce poveștile ascunse și strigătele de ajutor ale Cișmigiului. Cum am ieșit după divorț din cercul autodistrugerii și am ajuns într-un echilibru cu mine însumi. Și ce-am făcut ca pandemia să nu mi-l clatine. Copertă ilustrată de Iulia Ignat
