DoR #41 ne găsește încă în mijlocul unei pandemii și a unor bătălii electorale. Ceea ce înseamnă că sunt mulți oameni care ne cer încrederea sau votul. Și totuși, părem să fim într-un vid de putere. Sigur că avem putere dată de funcții, de ordonanțe și de dreptul de semnătură. Dar încă nu avem manifestări de putere izvorâte din grijă, empatie și dorința de a construi sisteme mai trainice și mai corecte. Raed Arafat este simbolul sistemului românesc de urgență, dar este și unul dintre cei mai puternici oameni din stat și adesea nu pare să-și înțeleagă sau accepte responsabilitatea asta. Nelu Tătaru este un membru de partid, ale cărui ambiții de putere sunt mascate de o prezență amabilă la televizor. Atât de amabilă, încât uităm că Ministrul Sănătății are niște îndatoriri pe care el nu le îndeplinește. Dezechilibre de putere vedem și în adevărul inconfortabil al istoriei gimnasticii românești: că în spatele sutelor de medalii stau abuzuri, insulte și accidentări care au ciobit viețile unor copii. Despre o copilărie ciobită de un abuz și încercarea de a reasambla piesele vorbește și un eseu personal care ne reamintește ce moșteniri de familie traumatizante și ne-explorate avem, și câți ani trebuie să treacă pentru a deprinde curajul și vulnerabilitatea de a vorbi. Din cuprins: Raed Arafat a fost liderul potrivit pentru reformarea unui sistem de urgență ruginit. Este însă și liderul potrivit pentru criza de acum? Cine e Nelu Tătaru, omul apărut de nicăieri pentru a ne salva? Cum îți reconstruiești viața după un abuz sexual în copilărie. Șapte artiști încearcă să facă uitat acest an. Un accident de mașină schimbă ordinea firească a lucrurilor și relația dintre o nepoată și bunica ei. Un grup de sportive amatoare caută soluții pentru a crește siguranța în public. De ce e neclară linia dintre abuz și performanță în gimnastică? Echipa Documentaria a fotografiat efectele pandemiei de COVID-19 în România. Copertă ilustrată de Sorina Vasilescu (Vazelina)
