→ DoR #46 e despre importanța de a vedea, a accepta și a negocia cu ce nu ne place. De-asta am ales și fotografia de pe copertă, făcută de Cătălin Georgescu: e crucea de pe mormântul unuia dintre cei peste 55.000 de români care au murit până acum de COVID-19. E un bilanț al pandemiei, dincolo de statistică. Sunt comunități și familii a căror traumă va fi în preajma noastră ani de-a rândul și pe care n-o vom putea evita la nesfârșit. Ideea negocierii și acceptării pentru a putea reconstrui altfel continuă și în poveștile din interior. Într-o serie de eseuri despre cum am putea să muncim altfel ne întrebăm pentru cine și pentru ce alergăm. Oare am găsit cu adevărat un sens în sacrificiile pe care le facem sau e doar un reflex, o frică de a nu alege în răspăr cu lumea? Despre asta sunt și cele 50 de pagini despre istoria sclaviei romilor. E o rană pe care România a lăsat-o deschisă timp de aproape 700 de ani. Statul, biserica și boierii au considerat că un întreg popor merită să fie umilit, vândut, dat ca moștenire și tratat ca o marfă. O vindecare reală necesită, printre altele, recunoaștere, acceptarea unor scuze și măsuri reparatorii. În DoR #46 propunem ideea că a trăi cu realitatea e un proiect bun pentru următorii 10 ani. S-o recunoaștem, să acceptăm disconfortul cu care vine și să începem să construim sau să reconstruim cu ce avem, nu cu ce ne-am fi dorit să avem. Din cuprins: Romii au fost ținuți în sclavie de statul român, biserică și boieri timp de 500 de ani. Ce facem cu această moștenire? Ca să ne recuperăm după vieți de perfecționiști, trebuie să ne oprim și să ne ascultăm; Trei dintre scriitorii noștri preferați – Lavinia Braniște, Andrei Dósa și Mihai Duțescu – au publicat romane noi anul ăsta și noi i-am luat la întrebări. Dacă ne pasă de interesul superior al copilului, de ce îi traumatizăm când ne separăm sau divorțăm? Doi parteneri descoperă că nu vor să se despartă, însă nici nu știu cum să rămână împreună. Lica și Zamfirică au crescut o familie, au construit o casă și au avut o viață bună. Apoi, pe el l-a răpus coronavirusul. Poveștile de viață a unora din cei aproape 55.000 de români decedați din cauza COVID-19. → Scena9 #4. Numărul 4 din Scena9 pe hârtie înseamnă 34 de feluri de-a supraviețui, în cuvinte, ilustrații și fotografii, semnate de jurnaliști, scriitori, artiști, filosofi și cercetători. În cele peste 200 de pagini vei găsi mai multe astfel de povești, printre care și: Ioana Cîrlig scrie despre cum a trăit cele cinci luni dinainte de moartea mamei sale și despre rănile pe care i le-a lăsat perioada aceea. Venera Dimulescu cercetează ce s-a ales de un model de tratament psihiatric născut în timpul comunismului, ce punea în centru relația cu pacientul și îl vedea pe acesta ca pe o ființă umană. Andrei Pungovschi a fotografiat 8 oameni care au trecut prin momente în apropierea morţii – Holocaust, război, boli, accidente – şi i‐a întrebat cum s‐au schimbat felurile în care îşi trăiesc vieţile de după. Cum supravieţuieşti, dacă ai ratat câteva dintre bornele importante de pe nesfârşita listă de condiţii obligatorii ale maturităţii? Ilustratoarea Simina Popescu răspunde la întrebarea asta într-o bandă desenată despre ciudățeniile cu care trăim ca adulți. Filosoful Cristian Iftode scrie despre felurile în care omenirea își construiește identitatea și se oprește asupra unei "definiții" narative: suntem toți povești în desfășurare. Ce facem însă cu cei care nu pot sau nu mai pot să-și spună povestea? Moartea este un ingredient narativ esenţial în ficţiune, scrie criticul literar Mihai Iovănel. Sunt însă și morţi care ar putea fi evitate fără costuri artistice sau narative din partea autorului. Ce personaje ar salva Iovănel, dacă ar avea această superputere? Évelyne Heyer, specialistă în antropologie genetică şi autoare a cărţii Odiseea genelor, vorbește într-un interviu despre poveştile conţinute de ADN‐ul nostru. Mihai Mincan reconstituie portretul unui român care acum vreo 15 ani pleca într‐una dintre cele mai stranii, dificile şi absurde călătorii din istoria navigaţiei: traversarea Oceanului Arctic într‐o barcă de şase metri lungime.
