→ DoR #46 e despre importanța de a vedea, a accepta și a negocia cu ce nu ne place. De-asta am ales și fotografia de pe copertă, făcută de Cătălin Georgescu: e crucea de pe mormântul unuia dintre cei peste 55.000 de români care au murit până acum de COVID-19. E un bilanț al pandemiei, dincolo de statistică. Sunt comunități și familii a căror traumă va fi în preajma noastră ani de-a rândul și pe care n-o vom putea evita la nesfârșit. Ideea negocierii și acceptării pentru a putea reconstrui altfel continuă și în poveștile din interior. Într-o serie de eseuri despre cum am putea să muncim altfel ne întrebăm pentru cine și pentru ce alergăm. Oare am găsit cu adevărat un sens în sacrificiile pe care le facem sau e doar un reflex, o frică de a nu alege în răspăr cu lumea? Despre asta sunt și cele 50 de pagini despre istoria sclaviei romilor. E o rană pe care România a lăsat-o deschisă timp de aproape 700 de ani. Statul, biserica și boierii au considerat că un întreg popor merită să fie umilit, vândut, dat ca moștenire și tratat ca o marfă. O vindecare reală necesită, printre altele, recunoaștere, acceptarea unor scuze și măsuri reparatorii. În DoR #46 propunem ideea că a trăi cu realitatea e un proiect bun pentru următorii 10 ani. S-o recunoaștem, să acceptăm disconfortul cu care vine și să începem să construim sau să reconstruim cu ce avem, nu cu ce ne-am fi dorit să avem. Din cuprins: Romii au fost ținuți în sclavie de statul român, biserică și boieri timp de 500 de ani. Ce facem cu această moștenire? Ca să ne recuperăm după vieți de perfecționiști, trebuie să ne oprim și să ne ascultăm; Trei dintre scriitorii noștri preferați – Lavinia Braniște, Andrei Dósa și Mihai Duțescu – au publicat romane noi anul ăsta și noi i-am luat la întrebări. Dacă ne pasă de interesul superior al copilului, de ce îi traumatizăm când ne separăm sau divorțăm? Doi parteneri descoperă că nu vor să se despartă, însă nici nu știu cum să rămână împreună. Lica și Zamfirică au crescut o familie, au construit o casă și au avut o viață bună. Apoi, pe el l-a răpus coronavirusul. Poveștile de viață a unora din cei aproape 55.000 de români decedați din cauza COVID-19. → Ziua în care Adam a devenit băiat bun este un basm contemporan care va rămâne mult timp în inimile copiilor. Vacanța școlară e pe sfârșite, iar Adam, mezinul familiei Banană, are de scris o compunere despre ea – dar ce poți să scrii despre o vara în care nu s-a întâmplat nimic deosebit? În fața foilor albe de caiet, Adam descoperă însă ceva cu adevărat surprinzător: o voce interioară. Ghidat de ea, băiatul trece cu bine printr-o mulțime de peripeții, pentru ca, la lăsarea serii, să se-ntoarcă acasă cu o poveste de neuitat.
